
Praznicul Adormirii Maicii Domnului – Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos | 2025
La 15 august (calendarul neîndreptat), întreg Sfântul Munte Athos trăiește cea mai mare sărbătoare a anului – Adormirea…

La 15 august (calendarul neîndreptat), întreg Sfântul Munte Athos trăiește cea mai mare sărbătoare a anului – Adormirea…


Mai sunt doar două zile care ne despart de începerea unui alt an bisericesc, la 1 septembrie. Sărbătoarea…

În fiecare an, pe data de 29 august, credincioșii ortodocși prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul și…

În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut, şi zicea…

În zilele acelea, când şi-a împlinit Ioan calea sa, zicea: Nu sunt eu ce socotiţi voi că sunt.…

Ierom. Cosma Giosanu, Starețul Schitului „Sfântul Neagoe Basarab” din Vlădești, județul Arges, explică de ce este nevoie de…

Cine nu știe de celebrul personaj răstignit odată cu Hristos, Mântuitorul lumii, care, printr-o inspirată rostire – „Pomenește-mă, Doamne,…

În vremea aceea a venit Iisus în casa lui Simon și a lui Andrei, împreună cu Iacov și cu…

Fraților, să ne curățim pe noi de toată întinarea trupului și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica lui…

Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate…

În data de 27 august a fiecărui an, creștinii ortodocși de pretutindeni îl cinstesc cu mare evlavie pe…