
Apostolul zilei (Efeseni 4, 17-25)
Fraților, aceasta zic și mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblați de acum cum umblă păgânii,…

Fraților, aceasta zic și mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblați de acum cum umblă păgânii,…

Fraților, să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii,…

Fraților, mie, celui mai mic decât toți Sfinții, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăția…

Fraților, de acum nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună-cetățeni cu Sfinții și casnici ai…

Fraţilor, Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. Iar noi toţi, privind ca în…

Fraților, știind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut…

Fraților, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.…

Fraților, în Iisus Hristos, prin Sângele Lui, avem răscumpărarea și iertarea păcatelor, după bogăția Harului Său, pe care…

Pavel, apostol al lui Iisus Hristos prin voința lui Dumnezeu, Sfinților care sunt în Efes și credincioșilor întru…

Fraților, purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos. Căci, de se socotește cineva că…

Fraților, dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci, sminteala crucii a încetat! O, de…

Fraților, noi suntem după Isaac, fii ai făgăduinței. Ci, precum atunci cel ce se născuse după trup prigonea…