ANA

Preot Ioan Istrati

Au venit din Sfântul Munte Athos la Constanța, Sfintele Moaște ale Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, de la Sfânta Mănăstire Cutlumuș, fosta lavră românească a Athosului. 

M-am închinat și eu smerit la Sfintele Moaște. 

O întreagă armată de imbecili s-a montat împotriva Moaștelor. Știm cu toții cum sunt numite de oamenii diavolului. Hoituri, putreziciuni, oase. 

Ei bine, Cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. 

Cuvântul Moaște pentru cei ce pier este putreziciune. Dar pentru noi care ne mântuim, ele sunt trupurile Sfinților pe care îi iubim, cu care vrem să semănăm, pe care îi îmbrățișăm în gând, cu care vorbim în rugăciune. 

Când săruți Sfintele Moaște, e cum ți-ai săruta mama plângând. E un fior, o credincioșie, o sfială în fața acestor minuni ale umanității unite cu Dumnezeu. E cum ai săruta un bebeluș sfânt dormind, plin de mireasma Raiului. 

Și acum un cuvințel despre Sfânta Ana. Cea mult rugătoare. 

Ereditatea ei de discreție, de sfială, de smerenie, a fost împrumutată veșnic de Dumnezeu Cuvântul. 

Bunica lui Dumnezeu seamănă cu El prin rugăciune, și El seamănă cu ea prin sânge. 

Ea a născut pe cea mai curată mlădiță a istoriei, pe Maria. A născut-o plângând pe cea care va șterge toată lacrima de pe toată fața. A alăptat-o pe cea care L-a hrănit pe Hrănitorul universului. 

La sânul ei s-a alintat mama hrănitoare de Dumnezeu. Laptele matern al Sfintei Ana a crescut-o pe prunca mai înaltă decât Cerurile. Galaxiile în uimire poartă tăcut această mărturie a iubirii. (Galaxie vine de la galaktos-lapte). Dumnezeu alăptează universul cu lumină. Lumina e laptele universului. 

Ana e sfioasă, și curată și iubitoare de prunci. Pruncii altora. Se sfărâmă inima în ea când îi aude pe ulița prăfuită jucându-se. Se roagă o viață pentru viață. Și apoi, ținându-și Odorul în brațe, îl duce la Templu să devină Chivotul de Aur al Legii veșnice. O duce pe Maria la Biserică,  unde ea va deveni Biserica plină de Dumnezeu a veacurilor. O învață lumina raiului pe cea care va deveni Rai cuvântător, în care se preumblă Pruncul Dumnezeu. 

Ana e un mărgăritar, un diamant luminos, o minune de om, o femeie care răstoarnă istoria. Care prăvale Stânca cea veșnică peste albia cea largă care duce la iad și întoarnă umanitatea dinspre moarte, spre înviere. 

Și eu, un mic vierme, am sărutat azi o părticică din ființa ei. Ce minune. 

Mulțumim, Sfântă Ana. Te iubim pentru ce Om ai dat viață. Mama tuturor celor vii. 

Așa că Ana e și bunica noastră. Căci o avem toți pe fiica ei, pe Mama din Cer, în genunchi firavi, rugându-se și lăcrimând pentru noi.